N-ai tu treabă! Luni, 28 mai, ora 19.00

N-ai tu treabă!

Teatrul Act București

de Cătălin Ştefănescu după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă

Regia: Alexandru Dabija

Distribuția: Marcel Iureş, Andrei Seuşan, Alexandru Voicu

Teatrul ACT face un nou pas în explorările sale în zona poveștilor autentice, româneşti și a actului povestirii, în viziunea artistică a aceluiaşi regizor, Alexandru Dabija, cel care și-a pus amprenta creativă pe cele mai importante spectacole-poveşti ale Teatrului ACT.

„Povestea multor oameni care fascinează prin schimbarea spectaculoasă a condiției, pornind de jos și ajungînd sus, spre încîntarea mulțimilor care speră veșnic în biletul cîștigător. Din motive numai de el știute, dintre care cel mai plauzibil pare apropierea morții, Dănilă face o favoare apropiaților și lumii în general și acceptă să povestească CUM a ajuns de la condiția de sărăntoc și idiotul satului la starea de bunăstare actuală.” Alexandru Dabija

“Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de cînd lumea. De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din tîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: ”N-ai tu treabă!”. Cătălin Ștefănescu

Într-o piață de carte în care apar multe titluri, din întreaga literatură a lumii, puțini mai sunt cei care au timpul și dispoziția de a-l citi, sau reciti, pe Ion Creangă. Din păcate!

Maria CapelosRomânia Liberă, 26.01.2018