Totul e relativ Joi, 31 mai ora 19.00

Totul e relativ

Teatrul Nottara

de Alan Ayckbourn

Regia: Felix Alexa

Lighting design: Felix ALEXA

Scenografia: Andrada CHIRIAC

Muzica: Alexei ȚURCAN

Traducerea: Irina Velcescu

Distribuția: Raluca Gheorghiu, Gabriel Răuţă, Constantin Cotimanis, Catrinel Dumitrescu

Greg și Ginny sunt tineri, se iubesc și sunt pe punctul de a se căsători. Numai că Ginny ține ascunse de Greg câteva detalii despre viața ei, care ar putea arunca în aer liniștea viitorului cuplu. Acesta este și momentul când în poveste intervin Philip și Sheila, un cuplu mai în vârstă, cu nelămurite – încă – și, tocmai de aceea, amuzante legături cu tinerele personaje. Încurcături de situație, de limbaj și de intenții sunt presărate de-a lungul piesei, sporind tensiunea și desfătarea spectatorului. Iar la sfârșit câteva întrebări ne rămân agățate în minte: este dragostea sinceră, cât suntem dispuși să mințim într-un cuplu, cât este adevăr și cât este amăgire într-o iubire?

„Am ales să montez textul lui Alan Ayckbourn cu senzația că nevoia acută de comedie a publicului, nevoie ce vine din dorința de a evada din realitatea înconjurătoare, va fi satisfăcută, dar într-un mod mai straniu. Și asta pentru că ceea ce m-a atras cu adevărat în Totul e relativ nu e numai scriitura dramatică, ce îmbină armonios replicile cu haz și situațiile magistral construite, ci un cinism profund, un umor negru ce ține de relativitatea și fragilitatea sentimentelor, o ambiguitate a relațiilor degradate, ce produce un comic exploziv, dar care are la bază, paradoxal, o tristețe profundă. Tristețe ce vine tocmai din faptul că iubirea, certitudinile, totul în viață… e relativ.” (Felix Alexa)

Publicul vrea comedie, o spun toate sondajele, o arată de multe ori și biletele vândute, da, publicul vrea să vină la teatru și să râdă…. „Totul este relativ” („Relatively Speaking”), cum și-a intitulat textul Alan Ayckbourn, e o comedie de bulevard, scrisă după toate regulile genului, cu quiproquo-uri tipice, cu replici spumoase, cu situații simpatice. Dar, pe lângă toate astea, piesa are și un al doilea strat, o zonă ceva mai adâncă, în care, în spatele hohotelor de râs simți că se ascunde o tristețe bine disimulată și că, așa cum se întâmplă uneori în viață, ar fi suficient să schimbi puțin direcția sau să îndrepți un fascicul direct de lumină asupra situațiilor și comedia s-ar preface pe loc într-o mare dramă.

Monica AndronescuYorick.ro, 23 Mai 2017