ANNIE HALL (1977)
Miercuri, 2 iulie, ora 19.00

După separarea de prietena sa Annie Hall, nevroticul actor new-yorkez Alvy Singer rememorează episoade ale agitatei lor relații, în încercarea de a afla ce i-a despărțit. Filmul trasează, în desfășurare cronologica, povestea de dragoste a celor doi, începând cu prima întâlnire, constituindu-se aproape într-un document istoric asupra iubirii in anii ’70.

Cel mai elogiat film al anului 1977 a fost inițial conceput ca o versiune modernă a comediilor sofisticate cu Spencer Tracy si Kathryn Hepburn din anii 1930. Dar Woody Allen și coscenaristul Marshall Brickman au pornit să scrie o comedie care se petrece în mintea lui Allen, presărată cu flashbackuri ale fostelor casnicii și idile ale adolescenței personajului principal, și condimentată cu o poveste polițistă. Scurtat și retușat de inginerul de montaj Ralph Rosenbaum, filmul a rămas fără bune porțiuni din monologul de început și fără câteva scene în care apărea adolescenta de 13 ani Brooke Shields. Până atunci, filmele lui Allen erau pure comedii, precum “Bananas” si “Adormitul”, care, deși foarte hazlii, nu au rezonanță emoțională sau puterea de a surprinde spiritul timpului proprii lui “Annie Hall”.

După un monolog introductiv suprarealist – și mult trunchiat – filmul începe pe o stradă în New York City, unde Alvy și prietenul sau Rob (Tony Roberts) discută despre sensul vieții. Rob a adus-o pe Annie iîn viața lui Alvy prin intermediul unui meci de tenis la care grija principală a lui Alvy fusese să fie acceptat în grup, pentru că era evreu. (Deși Allen insistă că personajul lui Alvy nu este autobiografic, similaritățile dintre Alvy și Allen sunt prea multe pentru a fi simple coincidente; în timp ce Keaton chiar este Annie Hall, căci actrița s-a născut Diane Hall și a fost poreclită Annie.) Filmul devine apoi povestea relației dintre Alvy și Annie, incorporând elemente de comedie absolut briliante, umor evreiesc, observații acide despre sex, dragoste și diferențele dintre New York și Los Angeles și o foarte haioasă scenă cu homari. Poate cel mai onest film al lui Allen, “Annie Hall” este totodată, în mod ironic (dată fiind tema imaturității emoționale), filmul său cel mai matur emoțional.

Titlul filmului a fost inițial “Ahedonia” (incapacitatea de a simți plăcere) și a fost schimbat cu numai trei săptămâni înainte de premieră. Deși nu a existat nicio continuare, aspecte esențiale ale intrigii inițiate și asocierea dintre Allen si Keaton și-au găsit mai târziu ecou în filmul “Misterul crimei din Manhattan”. În “Annie Hall” își fac apariția, în roluri timpurii, Jeff Goldblum, Christopher Walken, Beverly D’Angelo și (într-un rol mut la sfârșitul filmului) Sigourney Weaver. Încă mai bizar, între actori se număra Truman Capote și Marshall MacLuhan: Capote joaca pe „cineva care seamănă cu Truman Capote”, iar MacLuhan l-a înlocuit în ultimul moment pe Federico Fellini.