Skip to main content

Când? Unde?

  • Sâmbătă, 6 iulie 2024, ora 11.00: Parcul Nicolae Titulescu
  • Duminică, 7 iulie 2024, ora 11.00: Cartier Coresi

Gratuit

„E Ora de Păpuși! It’s Puppet Time!” este un spectacol interactiv, creat pentru bucuria întregii familii. Printr-un potpourri de momente încărcate de emoție și umor, publicul descoperă mai multe feluri de păpuși, care de care mai năstrușnică: Marionetele Storki și Noki – prieteni nedespărțiți și dansatori iscusiți, Păpușa cu tije, Tigruț – un acrobat neînfricat până la… primul salt și Păpușa mănușă, Mot, o marmotă prietenoasă, dar foarte, foarte somnoroasă. Aventurile lor se împletesc cu încă trei povești ce mângâie sufletul!

„Eu cred cu tărie că teatrul de păpuși poate face lumea mai bună și vă invit să-mi fiți alături în această misiune!” (Ana Crăciun-Lambru)

Despre Ana Crăciun-Lambru:

Ana Crăciun-Lambru a obținut diploma Master of Fine Arts in Puppetry, în cadrul Puppet Arts Program la Universitatea Connecticut printr-o bursă Fulbright. În timpul studiilor a fost implicată în numeroase reprezentații, proiecte și workshop-uri oferite de Puppets Arts Program, Ballard Institute and Museum of Puppetry și Connecticut Repertory Theatre. De asemenea, a colaborat cu artiști ca Wyatt Cenac sau Keith Lockhart și Boston Pops Orchestra.

În Septembrie 2016, a reprezentat Statele Unite la World Puppet Carnival în Lodz, Polonia ,cu spectacolul ei Dust, pentru care a primit premiul Best Actress. În prezent, Ana este implicată într-o serie de proiecte personale adresate publicului tânăr și adult, menite să aducă noi idei în spaţiul Teatrului de Păpuşi contemporan din România.